Rugăciunea

din “Problemele vietii”
Editura Egumenita

Rugăciunea

Rugăciunea este un lucru foarte bun atunci când se face cu gând curat, adică atunci când Îi mulţumim lui Dumnezeu nu numai pentru că ne dă, dar şi pentru că nu ne dă ceea ce Îi cerem, pentru că şi binele şi răul sunt spre folosul nostru. Aşadar, chiar şi atunci când nu primim, primim prin faptul că n-am primit ceea ce nu este bine pentru noi. Există cazuri în care neîmplinirea unei cereri este mai folositoare. Şi atunci, ceea ce socotim că este un eşec e de fapt o izbândă.

De aceea, să nu ne întristăm când Dumnezeu întârzie să ne împlinească rugăciunile. Să nu ne pierdem răbdarea. Oare nu are prea bunul Dumnezeu puterea să ne dea ceea ce cerem, chiar înainte ca noi să formulăm cererea? Fireşte că are putere, dar aşteaptă de la noi un pretext să ne ajute cu dreaptă socotinţă. De aceea, prin rugăciunea noastră, să-I oferim lui Dumnezeu pretext să ne ajute şi să aşteptăm cu credinţă şi nădejde ca El să ne dăruiască bunătatea Sa cu înţelepciune. Ne-a dat ceea ce am cerut? Atunci să-I mulţumim. Nu ne-a dat? Să-I mulţumim şi în acest caz, pentru că noi nu cunoaştem, ca El, ce este bine pentru noi.

Trebuie să mai spunem, că de multe ori, Dumnezeu nu refuză o anumită cerere, ci doar întârzie împlinirea ei. De ce? Pentru că folosindu-Se de lipirea inimii noastre de acea dorinţă, ne trage mai aproape de El. De multe ori, părinţii nu împlinesc dorinţele copiilor lor, dar nu pentru că nu i-ar iubi, ci pentru a-i ţine aproape de ei.

Cu alte cuvinte, rugăciunea noastră este eficientă dacă:

– suntem vrednici să primim ceea ce cerem;

– cererea noastră este potrivită cu voia lui Dumnezeu;

– ne rugăm neîncetat;

– alergăm mereu la Dumnezeu;

– cerem ceea ce este de folos pentru noi.

Nici chiar drepţii care se roagă lui Dumnezeu nu sunt ascultaţi dacă nu trebuie să fie ascultaţi. Cine este mai drept decât Apostolul Pavel? Şi totuşi, pentru că a cerut ceva ce nu îi era de folos, nu a fost ascultat. De trei ori am rugat pe Domnul, scrie acesta. Iar răspunsul lui Dumnezeu a fost: Îţi este de ajuns harul Meu (2 Cor. 12: 8-9). Oare Moise nu era drept? Ajunge! De acum să nu-Mi mai grăieşti de aceasta!, i-a răspuns lui Domnul (Deut. 3, 26) atunci când Îi cerea să intre în Pământul Făgăduinţei.

Dincolo de aceasta, mai există un lucru care face ca rugăciunea noastră să fie zadarnică, şi anume lipsa pocăinţei. Ne rugăm, dar de la păcat nu ne înfrânăm. Astfel au făcut şi iudeii, de aceea Dumnezeu i-a spus proorocului Ieremia: Tu însă nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciune şi cerere pentru dânşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta. Nu vezi tu ce fac ei prin cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului? (Ier. 7, 16-17). I-a spus aşadar să nu se mai roage pentru ei, fiindcă nu s-au îndepărtat de păcat.

De asemenea, atunci când cerem să se împlinească un lucru rău duşmanilor noştri, nu numai că nu suntem ascultaţi, dar Îl şi mâniem pe Dumnezeu. Rugăciunea este un medicament, iar dacă nu ştim cum să luăm acest medicament, nu ne vom folosi niciodată de pe urma puterii sale.

Cât de bună este rugăciunea neîntreruptă aflăm de la femeia cananeeancă din Evanghelie, care nu înceta să strige Miluieşte-mă, Doamne (Matei 15, 22). În felul acesta, ceea ce li s-a refuzat apostolilor, s-a dat acestei femei, care a fost răsplătită pentru răbdarea ei. Vedeţi, Dumnezeu preferă ca pentru problemele noastre personale să ne rugăm noi înşine, decât să se roage alţii pentru noi.

Atunci când avem nevoie de anumiţi oameni, trebuie să cheltuim mulţi bani, să ne purtăm cu umilinţă, să împărţim vorbe de laudă şi să alergăm foarte mult, pentru că stăpânii acestei lumi nu numai că nu ne dau uşor ceea ce le cerem, dar, de obicei, nici nu ne primesc să vorbim cu ei. Trebuie mai întâi să ne apropiem de oamenii din apropierea acelora – secretari, funcţionari, slujitori ş.a. –, să îi luăm cu binişorul, să ne rugăm de ei şi să le oferim daruri. În felul acesta, ei vor deveni mijlocitorii noştri pe lângă persoana care are puterea să ne rezolve problema noastră.

Dimpotrivă, Dumnezeu nu are nevoie de mijlocitori. Nu este nevoie ca alţii să se roage pentru noi. El preferă să ne rugăm noi înşine. Iar dacă vede că ne rugăm cu credinţă şi răbdare, ne răsplăteşte fără să ne ceară nimic în schimb. Dar dacă abia ne rugăm, întârzie împlinirea cererii noastre, nu pentru că ne-ar dispreţui, ci pentru că, aşa cum am mai spus, amânându-ne, ne ţine aproape de El.

Aşadar, dacă cererea ţi-a fost împlinită, mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Dacă nu ţi-a fost împlinită, nu te îndepărta de El, ca să fii auzit. De asemenea, dacă L-ai supărat cu păcatele tale, nu deznădăjdui. Atunci când superi un om, dar imediat după aceea te duci şi dimineaţa şi la amiază şi seara la el şi îi ceri iertare, nu-i vei muia, oare, inima? Cu atât mai mult vei muia inima lui Dumnezeu, Care nu cunoaşte răutate, dacă dimineaţa, la amiază şi seara şi în fiecare ceas Îi vei cere să Se milostivească asupra ta.

Să ia aminte la cuvintele mele cei care se roagă fără vlagă şi se revoltă atunci când Domnul întârzie să le împlinească cererile. Eu le zic: „Rugaţi-vă la Dumnezeu”, iar ei îmi răspund: „Ne-am rugat o dată, de două ori, de trei, de zece, de douăzeci de ori şi n-am primit nimic”. Nu înceta să te rogi până ce nu primeşti ceea ce doreşti. Sau mai degrabă, nici când primeşti răspuns la cererea ta să nu încetezi să te rogi. Înainte să primeşti răspuns, să te rogi, iar după aceea, să mulţumeşti.

Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă. Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: „Am îngenuncheat”. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală.

De aceea, în ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele de zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înţelesurile rugăciunii. Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară. Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. Iar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi.

Atunci când ne înfăţişăm cu vreo problemă dinaintea unui stăpân lumesc, suntem atât de atenţi şi de concentraţi, încât nu-i vedem nici pe cei din jur. În mintea noastră nu se mai află decât omul dinaintea căruia ne înfăţişăm şi problema despre care vrem să-i vorbim. Cu atât mai mult ar trebui să ne purtăm la fel atunci când ne aflăm dinaintea preaînaltului Dumnezeu, ţinând gândul lipit de rugăciune şi nelăsându-l să colinde pe unde vrea. Dacă limba noastră rosteşte cuvinte de rugăciune, iar în acelaşi timp mintea visează, nu avem nici un folos. Dimpotrivă, vom fi judecaţi pentru fapta noastră, pentru că ne-am purtat cu mai multă răbdare şi am vorbit mai limpede cu oamenii decât cu Domnul nostru. Şi chiar de n-am primi nimic de la Dumnezeu, faptul de a ne afla în continuă comunicare cu El nu este lucru puţin. Dacă trebuie să avem o anumită purtare atunci când vorbim cu un om plin de virtuţi, cu atât mai bună trebuie să fie purtarea noastră când vorbim cu Creatorul, Binefăcătorul şi Mântuitorul nostru, chiar dacă nu ne dă ceea ce cerem.

De ce nu primim de le El ceea ce cerem? Vă mai spun încă o dată: pentru că, de obicei, Îi cerem lucruri vătămătoare pentru noi, crezând că sunt bune şi că ne sunt de folos. Nu ştii, tu, omule, care ţi-e interesul. Dar Cel Care ştie nu îţi ascultă rugăciunea pentru că are mai multă grijă decât tine de mântuirea ta. Părinţii, uneori, nu dau copiilor lor ceea ce ei le cer, nu pentru că nu-i iubesc, ci pentru că-i iubesc foarte mult. Cu atât mai mult la fel va proceda şi Dumnezeu, Care ne iubeşte mult mai mult decât părinţii noştri şi ştie mai bine decât oricine ce este spre binele nostru.

De aceea, atunci când te osteneşti rugându-te, iar Dumnezeu nu te ascultă, să nu te plângi. Pe de altă parte, adu-ţi aminte de câte ori nu ai auzit pe câte un sărac cerându-ţi ajutor, şi nu l-ai băgat în seamă. Tu ai făcut aşa din neînduplecarea inimii tale, pe când Dumnezeu face din iubire de oameni. Tu nu vrei să fii judecat, deşi din pricina neînduplecării inimii nu ai ascultat cererea semenului tău. Atunci de ce-L judeci pe Dumnezeu, Care din iubire de oameni nu te ascultă?

Am spus mai înainte că folosul tău este mare şi atunci când rugăciunea nu îţi este ascultată. De ce? Pentru că nu este cu neputinţă ca omul care se roagă fără încetare şi cu inima zdrobită, care îşi ridică gândul la cer şi îşi mărturiseşte cu smerenie păcatele sale, să păcătuiască dinaintea lui Dumnezeu, pentru că după o asemenea rugăciune se îndepărtează de la el orice grijă lumească şi dobândeşte aripi cu care se ridică deasupra patimilor.
Apele curgătoare nu dăruiesc plantelor atâta răcoare câtă dăruiesc lacrimile pomului rugăciunii, făcându-l să crească până la tronul lui Dumnezeu. Iar atunci cerescul Părinte ascultă rugăciunile noastre. Şi cum să nu asculte rugăciunea unui om care stă dinaintea Sa cu gândul neîmprăştiat, cu evlavie şi smerenie, care a ajuns cu mintea la cer, care a alungat orice gând omenesc, orice grijă pământească şi orice pornire pătimaşă, venind în tainică comuniune cu El?

Da, în felul acesta trebuie să se roage creştinul. Mai întâi să-şi adune toate gândurile şi apoi să se roage cu insistenţă lui Dumnezeu. Nu este nevoie să spună vorbe fără număr. Ajung cuvintele puţine şi simple. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre nu depinde de mulţimea cuvintelor pe care le rostim, ci de curăţia gândului şi a inimii noastre. Putem să ne încredinţăm de acest lucru dacă citim cele scrise în Sfânta Scriptură despre Ana cea stearpă, mama proorocului Samuel. Şi a dat făgăduinţă, zicând: „Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui” (1 Regi 1, 11). Sunt acestea cuvinte multe? Nu. Şi totuşi, pentru că Ana s-a rugat din toată fiinţa ei şi cu inimă curată, mica ei rugăciune a fost ascultată. Deşi era stearpă, Dumnezeu a tămăduit neputinţa firii ei şi i-a deschis pântecele. În felul acesta, a izbăvit-o de dispreţul semenilor săi, făcând ca din pământ neroditor să crească grâu din belşug.

Aşadar, cel care se roagă, să nu spună cuvinte fără rost. De altfel, atât Hristos, cât şi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm des, cu rugăciune scurtă şi cu mici pauze, pentru că lungind rugăciunea, ne putem pierde atenţia, dând astfel ocazia diavolului să se apropie de noi şi să ne umple mintea cu gânduri de la el. Dacă ne rugăm cu rugăciuni scurte şi dese, este mai uşor să ne concentrăm atenţia şi să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu.
Vrei şi tu să înveţi rugăciunea stăruitoare şi curată? Atunci vezi cum s-a rugat Ana. După ce a mâncat, s-a sculat de la masă şi nu s-a dus să se culce, nici să se odihnească, ci a intrat în cortul Domnului ca să se roage. De aici trag concluzia că nu-şi umplea pântecele, căci altfel nu ar fi putut să se roage, şi cu atât mai puţin cu lacrimi. Dacă noi, atunci când suntem flămânzi, cu greutate reuşim să ne rugăm, iar după ce mâncăm mult, nu putem să ne rugăm niciodată, atunci nici ea, care era femeie, nu s-ar fi putut ruga dacă ar fi mâncat bine.

Să ne fie ruşine nouă, bărbaţilor, care ne rugăm pentru Împărăţia cerurilor şi în acelaşi timp, căscăm. Să ne fie ruşine de femeia aceea care se ruga şi plângea. Iată evlavia ei: Ana vorbea în inima sa, iar buzele ei numai se mişcau, dar glasul nu i se auzea (1 Regi 1, 13). Astfel trebuie să se arate dinaintea lui Dumnezeu cel care voieşte să dobândească ceva de la El: nu făcând gesturi cu mâinile sau strigând, dar nici plictisit, pe jumătate adormit sau moleşit.

Dar, oare, nu putea Dumnezeu să-i dea Anei un copil şi fără ca ea să se roage? Oare nu ştia dorinţa ei înainte ca ea să-şi ridice glasul către cer? Ba da, dar dacă îi dădea copilul înainte ca ea să se roage, nu ar fi ieşit la iveală virtutea şi curăţia sufletului ei şi nu ar mai fi primit atâta răsplată.

Să vedem acum care era modul de gândire al Anei. Iată ce i-a spus arhiereului Eli, atunci când acesta a crezut că era beată: Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului. Să nu socoţi pe roaba ta femeie netrebnică, căci din durerea mea cea mare şi din întristarea mea am vorbit până acum (1 Regi 1, 15-16). Iată semnul unei inimi zdrobite: a nu te mânia şi a nu te supăra pe cei care te nedreptăţesc sau te jignesc, ci a răspunde cu blândeţe şi demnitate. Cu adevărat, nimic nu face sufletul mai bun şi mai înţelept decât suferinţa.

Aşadar, Ana s-a ridicat de la masă şi s-a dus să se roage. Să ia aminte toţi cei care nu se roagă nici înainte, nici după masă. Atât înainte, cât şi după masă, avem datoria să Îl slăvim pe Dumnezeu şi să Îi mulţumim. Cine are sufletul îndreptat spre mulţumire şi slăvire nici nu va mânca prea mult, nici nu se va îmbăta vreodată. Dacă se va gândi că va urma să se roage, va gusta din toate cu măsură şi, astfel, va avea multă binecuvântare trupească şi sufletească. Aşadar, fiecare masă a noastră trebuie să înceapă şi să se sfârşească cu rugăciune.

De asemenea, trebuie să participăm la toate slujbele din biserică, dacă este cu putinţă. „Dar am atâtea griji şi probleme!”, îmi vei spune. Tocmai de aceea să vii la biserică, pentru ca prin prezenţa ta acolo să atragi asupră-ţi bunăvoinţa lui Dumnezeu. În felul acesta, vei afla ajutor în problemele tale, iar demonii şi oamenii cei răi nu te vor putea birui. Participând la sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe, vei dobândi de la Dumnezeu armele Sale, pentru ca nimeni să nu-ţi mai poată face nici un rău.
Şi nu-mi spune că fiind ocupat încontinuu cu problemele vieţii de zi cu zi, nu poţi alerga mereu la biserică să te rogi. Să zicem că nu poţi să te duci la biserică. Însă oriunde te-ai afla, nimic nu te împiedică să ridici în sufletul tău jertfelnic Domnului.

Nu te împiedică nici locul, nici ora. Şi chiar dacă nu îngenunchezi, nu plângi şi nu-ţi ridici mâinile spre cer, rugăciunea va fi desăvârşită dacă gândul tău este îndreptat cu totul spre Dumnezeu. Dacă nu poţi merge la biserică, atunci când mergi pe drum, când te afli la piaţă, când călătoreşti pe mare, când eşti la lucrul tău, când pregăteşti de mâncare, când cultivi pământul sau orice altă treabă faci, roagă-te cu stăruinţă şi neîmprăştiere a cugetului. Lui Dumnezeu nu Îi pasă de locul unde suntem. Ajunge ca inima să fie lipită de rugăciune şi gândul să fie curat. Uite, Sfântul Apostol Pavel s-a rugat nu în biserică, stând în picioare sau în genunchi, ci în închisoare, întins pe spate, pentru că picioarele sale erau strânse în butuci. Dar fiindcă s-a rugat din toată inima, temeliile temniţei s-au zguduit, legăturile s-au desfăcut, iar temnicerul a crezut în Dumnezeul cel adevărat, botezându-se cu întreaga sa familie (Fapte 16, 25-35).

Iezechia, care era bolnav, nu s-a rugat nici el în picioare sau în genunchi, ci întins în pat. S-a rugat ca Dumnezeu să-i dăruiască vindecarea, după ce fusese înştiinţat prin proorocul Isaia că avea să moară. Dar iată că prin curăţia rugăciunii sale, el a reuşit să schimbe hotărârea lui Dumnezeu (4 Regi 20, 1-6). De asemenea, tâlharul s-a rugat pe cruce şi a dobândit astfel raiul (Luca 23, 42-43). Daniel s-a rugat din groapa cu fiare sălbatice (Dan. 6, 16), iar Iona din burta balenei (Iona 2, 1-2). Rugându-se din toată inima lor, toţi aceştia au fost ajutaţi de Dumnezeu, Care i-a izbăvit din nenorocirea în care se aflau.

„Şi ce să spun atunci când mă rog?”, mă vei întreba. Vei spune la fel ca femeia cananeeancă din Evanghelie: Miluieşte-mă, Doamne!… Fiica mea este rău chinuită de demon (Matei 15, 22). „Miluieşte-mă, Doamne!” să spui şi tu. „Sufletul meu este chinuit de demon”, pentru că păcatul este un mare demon. Cel demonizat este miluit, pe când omul păcătos este îndepărtat de la faţa lui Dumnezeu. „Miluieşte-mă, Doamne!” Puţine cuvinte sunt acestea, dar ele se pot transforma într-o mare de milostivire, iar acolo unde este milostivirea lui Dumnezeu, sunt şi toate bunătăţile de care avem nevoie.

Când nu te afli în biserică, să spui tainic în sinea ta „Miluieşte-mă, Doamne!” Strigă la Dumnezeu cu gândul tău, fără să-ţi mişti buzele. Dumnezeu ne aude şi atunci când tăcem. Nu este atât de important unde, ci cum ne rugăm. Chiar şi când te afli în baie să te rogi. Să te rogi oriunde ai fi. Întreaga zidire este biserica lui Dumnezeu. Tu însuţi eşti biserica lui Dumnezeu şi cauţi loc unde să te rogi?

În faţa evreilor era marea, iar din spate veneau ameninţător egiptenii. Atunci, Moise a fost cuprins de o aşa de mare spaimă, încât a cerut ajutor lui Dumnezeu fără să spună nici un cuvânt. Şi chiar dacă vocea lui Moise nu se auzea, Domnul l-a întrebat: Ce strigi către Mine? (Ieş. 14, 15). Aşadar, Dumnezeu l-a auzit chiar dacă nu spusese nimic. Aşa şi tu, atunci când eşti ispitit, să ceri tainic ajutor de la Dumnezeu. El este tot timpul alături de tine, de aceea nu trebuie să I te adresezi în-   tr-un fel anume, aşa cum faci cu oamenii. Vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: „Iată-mă!” (Isaia 58, 9). Dacă ai mereu inima curată, Dumnezeu te va auzi oriunde şi oricând.

Cu toate acestea, nu voiesc să spun că rugăciunea creştinului în biserică nu ar fi importantă. Nu. Pentru că puterea rugăciunii făcute laolaltă cu ceilalţi fraţi creştini este foarte mare. Vrei să ştii cât de mare este această putere? Iată: cândva, Apostolul Petru era întemniţat şi legat cu lanţuri. Însă se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică (Fapte 12, 5). Iar prin rugăciunea fraţilor săi făcută în biserică, Petru a fost eliberat în chip minunat din lanţuri şi din închisoare. Te întreb acum: ce este mai puternic decât rugăciunea care l-a salvat pe stâlpul Bisericii?

Cât despre catehumeni, desigur, nu este permis ca aceştia să se roage împreună cu credincioşii în biserică, pentru că nu au dobândit încă îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu. Însă nouă ni s-a dat porunca să ne rugăm pentru întreaga lume şi pentru Biserica ce s-a întins până la capătul Pământului. Trebuie să înţelegem ce mare cinste este pentru noi, cei neînsemnaţi, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru atâta popor. Ca să te rogi pentru mulţi oameni este nevoie de multă îndrăzneală dinaintea lui Dumnezeu. Eu abia îndrăznesc să mă rog pentru mine însumi, darămite pentru ceilalţi… Lucrul acesta este potrivit pentru cei drepţi, nu pentru un păcătos ca mine. Însă atunci când ne adunăm mai mulţi şi ne rugăm pentru toată lumea, lucrul acesta nu mai este nepotrivit.

Aşa cum am mai spus, putem să ne rugăm şi acasă la noi sau în orice alt loc, dar rugăciunea aceasta nu are la fel de multă putere ca cea făcută în biserică, împreună cu fraţii tăi şi cu preotul. Iată de ce: pentru că rugăciunea laolaltă cu ceilalţi înseamnă în plus dragoste şi frăţietate, întărite de rugăciunile preoţilor. Rolul preoţilor este de a întări prin puterea rugăciunii lor rugăciunile slabe ale poporului, făcându-le să urce la cer. Iată în ce fel rugăciunea Bisericii a izbutit să-l scoată pe Petru din închisoare.

Să ştii că depărtarea nu face ca rugăciunea să fie mai puţin puternică. Moise nu se afla cu trupul pe câmpul de bătălie atunci când israelitenii se luptau cu amaleciţii; cu toate acestea a ajutat la biruinţa poporului său mai mult decât cei care au luptat, pentru că şi-a ridicat mâinile către cer şi s-a rugat Domnului (Ieş. 17, 8-16). În felul acesta, a izbăvit un popor întreg. Există un bine mai mare decât să fim de folos semenilor noştri? Nu. Atunci când posteşti, când dormi pe jos şi plângi întreaga ta viaţă, nu înfăptuieşti mai nimic dacă nu eşti de folos celorlalţi.

Prin Moise s-au făcut multe minuni. Dar nici una din acestea nu a fost atât de mare ca strigătul său către Dumnezeu pentru iertarea israeliţilor care căzuseră în marele păcat al idolatriei. Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieş. 32, 32).

Şi împăratul David, atunci când pentru un păcat de-al său, Dumnezeu a îngăduit să cadă moartea peste Israel, s-a rugat la fel ca Moise: Iată eu am păcătuit! Fărădelegea am făcut-o eu. Dar aceste oi ce-au făcut? Deci îndreaptă-ţi mâna Ta asupra mea şi asupra casei tatălui meu! (2 Regi 24, 17).
Iubirea de oameni a Sfântului Apostol Pavel a fost încă mai mare şi mai minunată, căci el a cerut chiar şi să fie despărţit de Hristos, numai ca cei de un neam cu el să se apropie de Părintele ceresc (Rom. 9, 3).
Rugăciunile oamenilor sfinţi, aşa cum au fost aceştia pe care i-am pomenit, aduc asupra noastră mult ajutor dacă punem şi noi umărul. Dacă nu facem astfel, ajutorul acelora nu ne este de folos. Spre exemplu, la ce le-a folosit iudeilor rugăciunea lui Ieremia? De trei ori s-a rugat proorocul Ieremia lui Dumnezeu şi de trei ori a auzit cuvintele: Nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciune şi cerere pentru dânşii, nici nu mijloci înaintea Mea, că nu te voi asculta (Ier. 7, 16).

La ce i-a folosit lui Saul rugăciunea lui Samuel, care s-a rugat şi a jelit pentru el până în ultima zi, şi la ce le-a folosit israeliţilor? Nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi (1 Regi 12, 23), le-a zis el acestora. Şi totuşi, au pierit cu toţii. De ce? Ne spune motivul Dumnezeu, prin gura proorocului Ieremia: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, sufletul Meu tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta (Ier. 15, 1).

Aşadar, rugăciunile nu aduc nici un folos? Ba da. Ne aduc un foarte mare folos, dar numai dacă punem şi noi umărul. Amintiţi-vă de sutaşul Corneliu, care s-a învrednicit să cunoască credinţa cea adevărată, pentru că făcea multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu totdeauna (Fapte 10, 2). Amintiţi-vă şi de dreapta Tavita, care era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea (Fapte 9, 36) şi care, murind, a fost înviată de rugăciunea Apostolului Petru. De asemenea, în timpul împăratului Iezechia, Dumnezeu a izbăvit Ierusalimul de asirieni. De ce? Pentru că Iezechia era drept şi s-a rugat Domnului din toate puterile pentru poporul şi cetatea sa. Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc (4 Regi 19, 34). Aşa a şi fost.
Ce ne arată toate aceste exemple şi multe altele pe care le găsim în Sfânta Scriptură? Că rugăciunile oamenilor sfinţi pentru noi, ca şi ale noastre, sunt ascultate de Dumnezeu atunci când noi suntem drepţi, plini de virtuţi, milostivi şi iubitori faţă de semenii noştri. Însă atunci când, dimpotrivă, săvârşim păcate cu mâinile, cu picioarele, cu limba, cu gândul şi cu inima, cum am putea îndrăzni să ne adresăm Domnului, cerându-I ajutor şi binefaceri? Cum am putea atunci îndrăzni să ne rugăm sfinţilor?

Aşadar, înainte să ridicăm mâinile către cer, să punem început pocăinţei noastre. De altfel, deoarece cu mâinile săvârşim multe fapte viclene, trebuie să le ridicăm la cer atunci când ne rugăm, astfel încât gestul nostru să le îndepărteze de păcat. Acestea să-ţi aduci aminte atunci când vrei să răpeşti ceva sau să loveşti pe cineva cu mâinile tale: aceleaşi mâini le vei ridica mai apoi spre Dumnezeu, ele îţi vor fi mijlocitoare dinaintea Celui Preaînalt, cu ele vei aduce jertfa duhovnicească a rugăciunii. De aceea, nu le spurca, nu pune pe ele semnul ruşinii, nu le fă nevrednice de a le arăta Domnului prin săvârşirea de păcate. Curăţă-le prin milostenie şi prin tot felul de fapte bune şi numai după aceea să le ridici spre cer în rugăciune. Dacă nu te rogi niciodată cu mâinile pline de noroi, cu atât mai mult să nu te rogi cu mâinile murdărite de păcat. Nu este bine să ridici spre Dumnezeu mâinile murdare de noroi, însă a le ridica murdare de păcate fără număr este un lucru înfricoşător, care abate asupra noastră mânia lui Dumnezeu.

Dar, oare, numai aşa putem să-l mâniem pe părintele ceresc? În câte feluri nu păcătuim, chiar şi în biserică, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii… Fără răspuns dinaintea lui Dumnezeu am fi dacă El ar ţine socoteala gândurilor noastre ruşinoase, a dorinţelor viclene din inima noastră, a judecării semenului, în care cădem în fiecare zi, a minciunilor şi răutăţilor pe care le spunem, a vicleniei şi a nedreptăţilor pe care le săvârşim. Fericirea altora ne pricinuieşte tristeţe, chiar dacă este vorba despre prietenii noştri. Suntem mulţumiţi atunci când semenul nostru suferă, socotind suferinţa aceluia ca o mângâiere pentru nefericirea noastră. Îi cerem lui Dumnezeu lucruri stricăcioase şi nefolositoare, pe care El ne-a poruncit să le dispreţuim. Fără să ne fie frică de Dumnezeu, îi judecăm pe fraţii noştri, deşi avem poruncă să ne rugăm chiar şi pentru vrăjmaşi.

Ce faci, omule? Îi ceri lui Dumnezeu să aibă milă de tine, iar tu îl blestemi pe celălalt? Nu te lăsa înşelat. Dacă nu vei ierta, nu vei fi iertat. Ştii lucrul acesta. Şi totuşi, nu numai că nu ierţi, dar Îl rogi pe Dumnezeu să nu ierte! Însă dacă nu este iertat cel care iartă, cum va fi iertat cel care Îi cere lui Dumnezeu să nu ierte? Dacă este un lucru rău să ai duşmani, gândeşte-te cu cât mai rău este să-i judeci şi să-i blestemi pe aceştia. Vei da socoteală pentru faptul că ai duşmani şi mai îndrăzneşti să-i judeci pe deasupra? În ceasul în care te rogi pentru milă şi pentru iertarea păcatelor, cum te va ierta Dumnezeu dacă Îi ceri să le facă rău altora? Sau când te rogi pentru tine, te uiţi în dreapta şi-n stânga, caşti sau te gândeşti la o mie şi una de lucruri. Însă atunci când te rogi împotriva duşmanilor tăi, îţi ţii gândul lipit de rugăciune. Diavolul ştie că atunci când ne rugăm împotriva celorlalţi, ne facem un mare rău, de aceea, în astfel de momente, nu ne împrăştie atenţia.

Uită de păcatele altora, ca şi Dumnezeu să le uite pe ale tale. Dacă ai spus: „Pedepseşte-l pe vrăjmaşul meu”, nu mai ai dreptul să deschizi gura dinaintea lui Dumnezeu. În primul rând, pentru că L-ai mâniat şi în al doilea rând, pentru că ceri lucruri care sunt împotriva esenţei rugăciunii. Dacă te rogi pentru iertarea păcatelor, cum de îndrăzneşti să mai rosteşti cuvântul „pedeapsă”? Trebuia, dimpotrivă, să te rogi pentru ceilalţi, pentru ca apoi să capeţi îndrăzneală să te rogi şi pentru tine. Dacă te rogi pentru ceilalţi, dobândeşti şi ceea ce voieşti tu, chiar dacă nici nu ai deschide gura să spui în rugăciune ceva despre problemele tale.

Nu există nimic mai trist decât un suflet care poartă ură în el. Asemenea, nu există nimic mai necurat decât o limbă care vorbeşte de rău şi blestemă. Eşti om, nu te face fiară. Gura nu ţi s-a dat ca să muşti, ci ca să mângâi prin cuvintele tale. Dumnezeu ţi-a poruncit să ierţi, iar tu Îi ceri să nu ţină seama de porunca Sa? Nu te gândeşti că diavolul se bucură şi râde când aude o asemenea rugăciune, iar Dumnezeu, Care este Creatorul, Binefăcătorul şi Mântuitorul tău, se întristează?

„Dar mi s-a făcut o nedreptate”, vei spune, „şi sunt supărat”. Dacă-i aşa, roagă-te împotriva diavolului, care te nedreptăţeşte mai mult decât oricine. El este cel care naşte duşmănia. El este singurul tău mare duşman, cu care nu te vei putea împăca niciodată. Pe când semenul tău, oricâte ţi-ar face, îţi este frate. De aceea eşti dator să te rogi pentru binele, pentru fericirea, pocăinţa şi mântuirea sa.

Aşadar, să fim cu băgare de seamă, fraţilor, să trăim după poruncile lui Dumnezeu, pentru ca rugăciunea noastră să dea roade şi să dobândim Împărăţia lui Dumnezeu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s