Pronia lui Dumnezeu

din “Problemele vietii”
Editura Egumenita

Pronia lui Dumnezeu

Din ce cauză Dumnezeu nu-l nimiceşte pe vrăjmaşul oamenilor, diavolul, care i-a înşelat pe Adam şi Eva şi continuă să ne războiască sălbatic pe toţi? Este o întrebare şi totodată un reproş al multora.

Reproşul aceasta ar fi fost just dacă diavolul ne-ar fi cucerit prin forţă. Dar de vreme ce nu are nici o putere să ne tragă cu forţa în păcat, de vreme ce numai prin conlucrarea noastră îşi poate izbuti scopurile, de vreme ce de noi depinde dacă facem voia lui, atunci de ce vrem să piară pricina izbânzii noastre în lupta împotriva lui, condiţia triumfului şi a încununării noastre?
Chiar şi în cazul fantastic că diavolul ar putea să-i biruie pe toţi oamenii şi să-i ducă la pieire, iarăşi n-ar trebui să ne întrebăm de ce Dumnezeu l-a lăsat să săvârşească în chip liber lucrarea sa distrugătoare. Căci de noi depinde biruinţa lui şi stăpânirea pe care o are peste noi. Cu voia noastră devenim sclavii lui, nu forţat.

Asta o dovedesc cei care l-au biruit până astăzi. Şi nu sunt puţini. Dar şi în viitor vor exista mulţi care-l vor învinge. Desigur, nu toţi. Însă tocmai de aceea, este foarte corect şi drept ca luptătorii viteji să găsească ocazii prin care să-şi arate buna lor intenţie iar trândavii să fie pedepsiţi, decât să fie vătămaţi primii de dragul celor din urmă. Molâul şi nepăsătorul nu este vătămat de adversarul lui, ci de trândăvia sa. Aşadar de ce să-l nimicească Dumnezeu pe diavol, lipsindu-i astfel pe viteji, de dragul celor vicioşi, de putinţa de a săvârşi fapte de bărbăţie?

Cugetând în felul acesta, am putea acuza şi ochii, deoarece prin ei mulţi poftesc la trupuri străine şi cad în desfrânare, dar şi gura, întrucât cu ea unii hulesc şi spun vorbe rele. Aşadar nu cumva oamenii ar fi trebuit să fie făcuţi fără ochi şi limbă? Dar atunci să ne tăiem şi mâinile, care făptuiesc atâtea crime, şi picioarele, care aleargă la păcat. Să ne tăiem şi urechile, care ascultă povestiri viclene şi-i transmit sufletului mizeria gândurilor. Însă după ce se întâmplă toate acestea, va trebui să dispară şi hrana şi băuturile şi cerul şi pământul şi marea şi întregul univers. Adevărat, de ce mai e nevoie de lucrurile materiale, când omul, pentru care Dumnezeu le-a creat pe toate, se va fi ciopârţit atât de jalnic? Vezi la ce concluzii comice şi fără rost conduce acest şir de cugete?

Diavolul este rău pentru el însuşi, nu pentru noi. Pentru că noi, dacă vrem, multe avem de câştigat de la el, desigur fără voia lui. Astfel, minunea devine şi mai mare şi dovedeşte nemărginita iubire de oameni a lui Dumnezeu, căci, când noi ne îmbunătăţim, diavolul se întristează şi suferă; iar când îmbunătăţirea noastră se datorează chiar lui, atunci nu mai poate îndura nenorocirea în care a căzut şi se înăbuşă în răutatea lui.

Unii spun că diavolul nu i-ar fi amăgit pe primii oameni dacă nu i-ar fi îngăduit-o Dumnezeu. Ce le vom răspunde? Că, dacă nu se întâmpla aceasta, Adam n-ar fi aflat nicicând cât de mari erau bunătăţile în care se desfăta, nicicând nu s-ar fi izbăvit de superficialitatea şi de neştiinţa lui. Căci cel care se consideră pe el atât de important, încât ar putea deveni chiar Dumnezeu, spuneţi-mi, ce n-ar îndrăzni un asemenea om să facă dacă n-ar fi cuminţit în vreun fel?

Să ne închipuim însă că diavolul n-ar fi apărut deloc. În cazul acesta, oare, ar fi rămas Adam fără de păcat? Aproape cu neputinţă. Cel ce atât de uşor a fost amăgit de o femeie, degrabă ar fi căzut singur în păcat, chiar dacă n-ar fi existat diavolul. Cel ce atât de lesne a fost înşelat de altul, cu siguranţă că şi înainte de înşelare era neatent şi naiv. Diavolul n-ar fi reuşit nimic dacă Adam ar fi fost atent şi înţelept.

Atunci de ce i-a dat Dumnezeu această poruncă lui Adam, dacă ştia că o va călca? Dar tocmai faptul că i-a dat această poruncă este dovada interesului Său pentru om, interes care se arată mult mai mare decât dacă n-o dădea. Să presupunem că Adam n-ar fi primit nici o poruncă de la Dumnezeu, ci ar fi rămas în rai trăind în desfătare şi bunătăţi nesfârşite. Oare moliciunea şi trândăvia provenite din desfătarea aceasta l-ar fi condus la ceva mai rău sau mai bun? Este evident pentru oricine, cred, că ar fi ajuns pe crestele răutăţii, dacă n-ar fi avut nici o grijă şi nici o limită. Căci, deşi nu era încă încredinţat de nemurirea lui, ajunsese la o asemenea mândrie şi necumpătare, încât nădăjduia să devină Dumnezeu, cu toate că nu avea nici o dovadă că diavolul, care i-a făgăduit asta, era vrednic de crezare. Vă daţi seama în ce punct de nechibzuinţă ar fi ajuns, dacă ar fi fost sigur de nemurirea lui? Ar fi existat păcat pe care să nu-l facă? Ar fi ascultat vreodată de vreo poruncă a lui Dumnezeu? O poruncă a primit de la Domnul şi L-a nesocotit atât de mult. Dacă nu i-ar fi dat nici o poruncă, ar fi uitat degrabă că este făptura Lui.

Dacă aici, pe pământ, societatea noastră nu i-ar fi pedepsit pe nici unul din oamenii răi şi nu i-ar fi cinstit pe nici unul din oamenii buni, cei care nu cred în Învierea şi în a Doua Venire a lui Hristos s-ar fi îndepărtat mult de virtute, care este însoţită de multe probleme, şi ar fi preferat răutatea, care dăruieşte multe desfătări. Iar dacă aici, în viaţa pământească, fiecare om s-ar fi bucurat de bunătăţi după vrednicia lui, atunci cei mai mulţi ar fi considerat Judecata viitoare improbabilă şi de prisos.

Aşadar, ca să nu vă îndoiţi de adevărul Judecăţii viitoare şi pentru ca oamenii să nu devină mai răi, nesocotind acest adevăr, de aceea Dumnezeu şi în viaţa de acum pe mulţi oameni răi îi pedepseşte şi pe mulţi oameni buni îi răsplăteşte. Faptul că nu-i răsplăteşte pe toţi cei buni ne încredinţează de învăţătura despre Judecata viitoare. Iar faptul că pe unii oameni răi nu-i pedepseşte înainte de Judecata viitoare îi trezeşte pe cei care s-au afundat în somnul nepăsării şi al trândăviei. Astfel, pedepsindu-i pe cei răi, îi face pe mulţi alţii să se ferească de păcat, de teamă ca nu cumva să păţească şi ei la fel; dar şi nerăsplătindu-i pe mulţi oameni buni, îi face să se gândească că vor fi răsplătiţi într-o altă vreme.

De aceea nici pe Cain Dumnezeu nu l-a pedepsit cu moartea imediat după uciderea fratelui său, ci l-a lăsat să cutreiere pământul suspinând şi tremurând, astfel încât toţi cei ce au venit după el, văzând urmările faptelor lui, să ia pildă şi să se cuminţească. Dacă ar fi auzit că un oarecare Cain, care l-a ucis pe fratele său, a fost omorât pentru crima lui, n-ar fi dat atâta importanţă evenimentului, poate că s-ar fi şi îndoit de asta. Acum însă, când după atâţia ani îl vedeau viu, cum se chinuie jalnic, acum când atât de mulţi martori au văzut şi au adeverit pedeapsa lui, evenimentul a devenit neîndoielnic şi crezut de toţi oamenii cu bunăvoinţă, atât din epoca aceea cât şi din cele care au urmat. De altfel, dacă Dumnezeu l-ar fi omorât, nu i-ar fi dat timp şi prilej de pocăinţă.

În fine, prin pedeapsa provizorie pe care i-a dat-o aici, i-a făcut mai uşoară suferinţa veşnică care-l aşteaptă dincolo; căci necazurile şi pedepsele la care suntem supuşi în viaţa de aici micşorează mult chinurile vieţii de dincolo.

Aşadar de aceea, Dumnezeu nu-i pedepseşte de obicei pe toţi împreună, pe câţi sunt vrednici de aceeaşi pedeapsă, ci doar pe puţini dintre ei, încât ceilalţi, văzând nenorocirile acelora, să se pocăiască şi să se îndrepteze. Uneori, însă, îi pedepseşte şi pe toţi împreună, după cum s-a întâmplat la potopul lui Noe, pe de o parte pentru ca păcătoşii să fie împiedicaţi să facă şi mai multe păcate, şi pe de altă parte pentru ca urmaşii lor să se folosească, scăpând de pilda rea a dascălilor fărădelegii. Căci dacă oamenii săvârşesc multe rele neavând pe cineva drept pildă, ce-ar face dacă ar exista unii care i-ar îndemna la fapte păcătoase?

Să fim siguri, deci, că toate sunt iconomisite de Dumnezeu numai spre binele nostru. Însă felul în care sunt iconomisite să nu-l căutăm. Nici să ne supărăm şi să ne necăjim că nu-l cunoaştem. Nu e posibil să ştim astfel de lucruri, şi nici nu ne e de vreun folos să le cunoaştem, atât pentru că suntem muritori, cât şi pentru că vom ajunge repede la nebunie. Dumnezeu vrea să se pocăiască şi să se mântuiască şi cei care nu cred în Dânsul. El Însuşi o spune: „N-am venit să-i chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9, 13). Dar chiar şi când nu vor să se îndrepteze şi să cunoască adevărul, nici atunci nu-i părăseşte.

Deşi cu voia lor se lipsesc de viaţa veşnică, Dumnezeu le oferă toate cele necesare pentru viaţa pământească, răsărind soarele Lui şi peste cei buni şi peste cei răi, trimiţând ploaie şi celor drepţi şi celor nedrepţi şi, în general, dându-le tuturor cele de trebuinţă pentru a trăi. Aşadar dacă Domnul arată atâta grijă pentru vrăjmaşii Lui, cum îi va trece cu vederea pe cei care-L iubesc şi-L urmează?

Astfel, când vedem dezordine şi tulburare şi aşa-zise nedreptăţi, să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu, căci în viaţa de aici nimic nu se face fără pronia Lui. În realitate lipsa de orânduială şi tulburarea se află nu în evenimentele exterioare, ci în cugetul nostru. Atâta vreme cât cugetul rămâne tulburat de patimi, nicăieri nu va vedea ordine şi armonie. Aşa cum ochii, când sunt bolnavi, şi în miezul zilei văd totul întunecat, iar când sunt sănătoşi chiar şi noaptea călăuzesc bine trupul, la fel şi mintea noastră, când este sănătoasă pe toate le vede bine, dar când este bolnavă, chiar în cer dac-ai înălţa-o, şi acolo găseşte dezordine şi tulburare.

De aceea, repet, Dumnezeu nici nu-i lasă pe toţi să plece nepedepsiţi din viaţa aceasta, ca să nu credem că nu există pronie dumnezeiască, nici socoteală nu cere de la toţi, ca să nu credem că nu există înviere şi Judecată viitoare. Pe diavol, iarăşi, îl lasă să ne războiască, pentru ca, odată cu trecerea timpului să nu ajungem la liniştire, să nu cădem în trândăvie şi moleşeală, ca să ne aflăm mereu pregătiţi de luptă, ca să fim în orice clipă veghetori şi atenţi. Dar chiar şi focul gheenei l-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră, ca să ne dea motiv de luptă şi pricină de încununare, ca să ne atragă în împărăţia cerurilor prin frica chinurilor veşnice şi prin străduinţa evitării lor.

Aşadar dacă faci ceva bun şi nu eşti răsplătit pentru el în viaţa de acum să nu te întristezi; răsplata te aşteaptă în viaţa de dincolo, şi desigur o răsplată mult mai mare. Iar dacă faci ceva rău şi nu eşti pedepsit pentru asta, nu te bucura; acolo te aşteaptă pedeapsa, dacă nu te vei schimba şi nu vei deveni mai bun.

Te tulburi şi te necăjeşti pentru că-i vezi pe mulţi trăind în fericire şi desfătare, deşi sunt oameni răi şi păcătoşi? Adică suferi datorită îngăduinţei şi îndelung-răbdării lui Dumnezeu? Spune-mi, câţi fură, câţi nedreptăţesc, câţi ucid? Nu cumva pentru aceştia îl osândim pe judecător? Nicicând! Îl vom osândi numai dacă, după ce vinovaţii sunt prinşi şi duşi în faţa lui, acela îi găseşte nevinovaţi. Deci cum îi ceri socoteală judecătorului înainte ca criminalii să fie judecaţi de el?

Dar să-ţi spun şi altceva? Gândeşte-te ce ai făcut tu în viaţă, omule! Cercetează-ţi bine conştiinţa. Atunci nu numai că nu te vei mândri cu faptele tale, dar şi părerea ţi-o vei schimba, şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu o vei accepta, şi îndelung-răbdarea Lui o vei mărturisi, şi de neţinerea Sa de minte a răului te vei minuna. Căci dacă ne-ar fi pedepsit pe fiecare dintre noi îndată ce păcătuiam, neamul omenesc ar dispărut cu mult înaintea noastră.
Să nu ne împuţinăm la suflet, pentru că nu ne îngrijim doar noi de mântuirea noastră, ci cu mult mai mult Acela care ne-a creat; nu ne pasă doar nouă de viaţa noastră, cât Îi pasă Aceluia Care ne-a dăruit viaţa. Astfel, nici în necazuri nu-i lasă mereu pe oameni Dumnezeu, ca să nu se împuţineze la suflet, nici în trai bun, ca să nu devină trândavi, ci prin alternarea diferitelor stări urmăreşte mereu mântuirea lor.

Dacă o corabie nu poate pluti pe mare fără cârmaci, pentru că va naufragia, e cu putinţă ca lumea întreagă să rămână necârmuită din clipa zidirii ei? Lasă o corabie pe mare doar pentru o zi fără căpitan şi echipaj, şi-o vei vedea scufundându-se. Lasă neîngrijită doar pentru două zile o colibă mică, pe care-ai constru-it-o în via ta pentru nevoile culesului, şi-o vei vedea năruindu-se. Corabia deci nu poate călători fără cârmaci. Coliba nu poate sta în picioare fără îngrijire. O zidire atât de mare, atât de complexă şi atât de vrednică de admirat cum este universul, cum ar fi rămas întreagă şi cum ar fi funcţionat mii de ani fără pronie? Priveşte nemărginirea cerului cu nenumăratele stele, priveşte frumuseţea pământului cu toate animalele şi plantele lui, şi strigă din inimă: „Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate-ntru înţelepciune le-ai făcut”   (Psalmi 103, 24).

Vedem un tăietor de lemne făcându-şi treaba şi nu-i cerem socoteală pentru asta. Vedem un doctor arzând răni, tăind mădulare, chinuind cu regim istovitor vreun bolnav, şi nu-l întrebăm de ce face toate acestea. Tăietorului de lemne, doctorului şi altor oameni le arătăm încredere şi primim tăcut, fără să cercetăm şi fără să cârtim ceea ce fac ei. Însă nemuritorului şi preaînţeleptului Dumnezeu nu-I arătăm încredere şi vrem să-I punem la îndoială minunatele Sale lucrări, de multe ori îndrăznind chiar să-L acuzăm de nedreptate! Iar să dăm bani săracilor sau să-i apărăm pe cei nedreptăţiţi nu ne hotărâm uşor, cercetăm însă cu stăruinţă – şi din păcate, aproape mereu cu dispoziţie de rea-credinţă – de ce Dumnezeu îngăduie ca unul să fie bogat, altul sărac iar altul sărac lipit pământului.

Nu ne plecăm mai bine capetele, nu ne osândim pe noi înşine, nu punem frâu limbii noastre, nu ne adunăm mintea şi nu ne întoarcem curiozitatea asupra vieţii şi lucrărilor noastre? Să cercetăm cu atenţie faptele noastre şi să ne preocupăm de păcatele pe care le-am săvârşit. Dacă suntem cercetători şi puşi pe fapte mari, să cerem de la sinele nostru socoteală pentru câte rele am spus şi am făcut. Însă în loc să facem aşa, Îl aşezăm pe Dumnezeu în scaunul acuzaţilor şi-L judecăm, adăugând astfel şi un alt păcat mulţimii de păcate pe care le-am săvârşit şi pregătindu-ne osândirea veşnică, de care mă rog să fim izbăviţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s