CUVÂNTUL AL III-LEA la Sfântul Apostol Pavel

Din
PREDICI LA SARBATORI IMPARATESTI SI CUVINTE DE LAUDA LA SFINTI
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2002

CUVÂNTUL AL III-LEA
la Sfântul Apostol Pavel

După ce fericitul Pavel ne-a arătat că râvna omenească este puternică şi că noi putem să zburăm chiar în cer, lasă de o parte pe îngeri, arhangheli şi pe celelalte puteri şi uneori ne porunceşte să fim următorii lui Hristos, fiind următorii lui, zicând: „Fiţi următorii mei, precum şi eu sunt al lui Hristos”; iar alteori, fără să se mai dea pe el ca pildă, ne urcă la Însuşi Dumnezeu, spunându-ne: „Fiţi dar, următori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi”.

Iar după ce a arătat că nimic altceva nu ne face următori ai lui Hristos ca vieţuirea pentru binele obştesc şi căutarea folo¬sului fiecărui om, a adăugat: „Umblaţi întru dragoste”.

De aceea, după ce a spus: „Fiţi următorii mei”, vorbeşte îndată despre dragoste, arătând că această virtute, mai cu seamă, ne face să fim aproape de Dumnezeu. De altfel, şi celelalte virtuţi, deşi mai mici decât aceasta, au în vedere omul, de pildă lupta împotriva pof¬tei, războiul împotriva pântecelui, bătălia împotriva iubirii de arginţi, lupta împotriva mâniei.

Dragostea însă este comună şi nouă şi lui Dumnezeu. Pentru asta şi Hristos spunea: „Rugati-vă pentru cei ce vă supără, ca să fiţi fiii Tatălui vostru celui din ceruri”. Ştiind deci şi Pavel că dragostea este capul bunătăţilor, o săvârşea cu toată scumpătatea.

Intr-adevăr, nimeni n-a iubit atât pe duşmani, nimeni n-a făcut atâta bine hulitorilor, nimeni n-a suferit atât pentru prigoni¬tori. Nu se uita la cele ce suferea, ci se gândea că şi prigonitorii săi sunt oameni ca şi el. Şi cu cât se înfuriau mai mult, cu atât mai mult îi era milă de nebunia lor. Şi după cum se poartă un tată cu copilul lui cuprins de nebunie – căci tatăl plânge şi i se rupe inima de milă cu atât mai mult cu cât copilul bolnav îl ocărăşte şi-l loveşte mai cumplit ~, tot astfel şi Pavel se purta cu ei cu mai multă dragoste.

Ascultă cât de blând, cât de drăgăstos ne vorbeşte despre cei care l-au biciuit de cinci ori, care l-au lovit cu pietre, care l-au legat, care însetau de sângele lui şi doreau în fiecare zi să-lsfâşie!  „Le mărturisesc, spune Pavel, că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu după cunoştinţă”.

Iar pe cei ce se făleau faţă de iudei, îi înfrâna spunându-le: „Tiu te îngâmfa, ci teme-te! Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile cele fireşti, nu te va cruţa nici pe tine”. Dar când a văzut că hotărârea dumnezeiască s-a abătut asupra lor, a făcut singurul lucru pe care putea să-lfacă: plângea necontenit pentru ei, suferea, oprea pe cei ce voiau să se arunce asupra lor şi se străduia să le găsească, pe cât putea, măcar o fumbră de iertare. Si pentru că nu putea să-i înduplece cu cuvân¬tul din pricina îndărătniciei şi învârtoşării inimii lor, se îndrepta spre necontenite rugăciuni, spunându-le: „Fraţilor, dorinţa mea şi rugăciunea mea cea către Dumnezeu, pentru ei, este spre mân¬tuire”.

Le dădea însă şi nădejdi bune, spunându-le: „Dumnezeu nu-Şi ia înapoi harurile şi chemarea”, ca ei să nu-şi piardă cu totul nădejdea şi să piară. Toate aceste cuvinte porneau din grija şi dragostea lui cea puternică pentru ei. Cuvintele lui Pavel se asemănau cu ale lui Isaia, care spunea: „Va veni din Sion Izbăvitorul şi va întoarce pe Iacov de la păgânităţile lui”.

Tare era tul¬burat şi îndurerat Pavel când vedea că iudeii merg spre pieire! De aceea adeseori izvodea mângâieri durerii sale; uneori zicea: ‘Va veni izbăvitorul şi va întoarce pe Iacov de la păgânităţile lui” iar alteori: „Aşa şi aceştia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fíe şi ei miluiţi”.

Lucrul acesta l-a făcut şi Ieremia, silindu-se şi căutând să găsească oarecare cuvânt de apărare pentru cei păcătoşi. Uneori spunea: „Dacă păcatele noastre stau împotri¬va noastră, fă milă cu noi pentru numele Tău1.”, iar alteori: „nu este voia omului calea lui, nici omul nu va merge şi nu-şi va săvârşi călătoria lui”; iar în altă parte David spune: „Adu-ţi aminte că ţărână suntem”.

Cei ce se roagă pentru cei păcătoşi au obiceiul să izvodească o umbră de apărare, când nu au nimic binecuvântat de spus întru apărarea lor. Asta nu înseamnă că spusele lor sunt întărite de fapte sau că pot fi luate drept dogme, nu, ele sunt cuvinte de mângâiere pentru cei ce suferă, pentru cei ce sunt pe calea pierzaniei. Deci, şi noi, să nu luăm întocmai cele spuse de Pavel pentru apărarea iudeilor, ci să vedem în ele sufletul său îndurerat, care caută să spună ceva întru apărarea celor păcătoşi.

Dar oare Pavel a avut o astfel de purtare numai faţă de iudei, nu şi fată de păgâni? Pavel era blând cu toţi oamenii, şi cu cei din-neamul lui, şi cu cei de alt neam. Ascultă ce-i spune lui Timotei: „Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, învăţător, îngăduitor, povăţuind cu blândeţe pe toţi cei ce-i stau împotrivă, că doar le va da lor pocăinţă, ca să cunoască, adevărul şi să scape din cursa diavolului, în care erau prinşi dej el, spre a-i face voia”.

Vrei să-l vezi cum vorbeşte cu păcătoşii? Ascultă ce spune scriind corintenilor: „Mă tem ca nu cumva venind, să vă găsesc nu cum voiesc”. Iar puţin mai jos spune: „Ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu faţă de voi şi să jelesc pe mulţi care au păcătuit şi nu s-au pocăit de desfrânarea şi necurăţia ce au săvârşit”. Iar galatenilor, scriindu-le, le spunea: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce tlristos va lua chip în voi!”. Iar pentru cel ce a făcut desfrânare, ascultă-lcă suferă tot atât de mult ca şi el, şi-i roagă pe corinteni, spunându-le: „Arătaţi-i dragoste”. Când l-a alungat din Biserică, a făcut-o cu multe lacrimi: „Căci din multă întristare şi cu strângere de inimă v-am scris, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dra¬gostea pe care cu prisosinţă o am pentru voi”. Şi iarăşi: „M-am făcut pentru iudei ca un iudeu; pentru cei de sub lege, ca unul de sub lege; pşntru cei neputincioşi, ca un neputincios; tuturor m-am făcut toate ca măcar pe unii să mântui”. Iar în altă parte spune iarăşi: „Ca să înfăţişez pe tot omul desăvârşit în firistos Iisus”.

Ai văzut suflet care depăşeşte tot pământul? nădăjduia să înfăţişeze lui Dumnezeu pe tot omul; şi în ceea ce-lpriveşte, i-a înfăţişat pe toţi: ca şi cum ar fi născut el pe toţi oamenii lumii, aşa se frământa, aşa alerga, aşa se străduia să-i ducă pe toţi în împărăţia cerurilor, ajutând, făgăduind, rugându-se, cucerindu-se, înfricoşând pe draci, alungând pe stricătorii de suflete. Şi toate acestea le făcea prin viu grai, prin epistole, cu cuvântul, cu fapta, prin ucenicii lui, prin el însuşi. îndrepta pe cei căzuţi, întărea pe cei ce stau în credinţă, ridica pe cei ce zăceau la pământ, mângâia pe cei cu inima zdrobită, încuraja pe cei trândavi; striga înfricoşător către vrăjmaşi, se uita cu asprime la duşmanul.

Ca un general, sau ca un prea iscusit doctor, el era şi om de cor¬voadă, şi purtător de scut, şi apărător. Era totul în tabără. Arăta multă purtare de grijă şi multă râvnă nu numai în cele duhovniceşti, ci şi în cele trupeşti. Ascultă ce scrie unui întreg popor, pentru o singură femeie: „Vă încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea, ca să p primiţi în Domnul, cum se cuvine unor sfinţi, şi s~o ajutaţi în orice va avea nevoie de voi”. Şi iarăşi: „Ştiţi casa lui Ştefanas …ca să vă supuneţi şi voi unora ca aceştia”. Şi iarăşi: „Cunoaşteţi-i pe astfel de oameni”.

Că şi acesta este semnul deosebitor al iubirii de oameni a sfinţilor: ei dau ajutor în nişte împrejurări ca acestea. Tot astfel şi Elisei, n-a fost de folos numai în cele duhovniceşti femeii care l-a găzduit, ci s-a silit să o răsplătească şi în cele trupeşti. Pentru aceea şi spunea: „Ai nevoie să vorbesc cu împăratul sau cu vreun dregător?”.

Pentru ce te minunezi că Pavel recomandă pe unele persoane în epistolele sale, când ei n-a socotit nepotrivit să se îngrijească chiar de hrana pentru drum a celor pe care-i chema la el şi să aştearnă asta în epistolele sale? Scriindu-i lui Tit, îi spune: „Pe Zenas, legiuitorul, şi pe Apollo trimite-i ia drum degrabă şi vezi să nu le lipsească nimic”. Dacă atunci când chema la sine pe cineva dădea astfel de sfaturi, cu atât mai mult făcea tot ce-i stătea în putinţă când vedea pe cineva în primejdie. De pildă, în epistola către Filimon, cât de multă râvnă pune pentru Onisim, cât de înţelept şi cât de plin de grijă îi scrie!

Dacă nu se dă în lături de a scrie o întreagă epistolă pentru un sclav, şi acesta fugar şi hoţ al multor lucruri din casa stăpânilor, gândeşte-te cât de mare era grija lui pentru alţii. Numai un singur lucru socotea cu adevărat ruşinos: Să treacă cu vederea ceea ce trebuia îndeplinit pentru mântuirea aproapelui.

Pentru înfăptuirea acestui lucru punea totul în mişcare; nu pregeta să cheltuiască cuvinte, bani, trupul său chiar, pentru cei ce aveau să se mântuiască. El, care şi-a dat viaţa de mii şi mii de ori în primejdie de moarte, şi-ar fi cruţat cu atât mai puţin banii dacă i-ar fi avut. Dar pentru ce spun: dacă i-ar fi avut? Când e vorba de Pavel, poţi spune că nu cruţa banii chiar când nu-i avea. Să nu socoteşti că sunt o ghicitură cuvintele mele. Ascultă-l iarăşi pe Pavel, că însuşi o spune: „Cu multă plăcere voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre”.

Iar în cuvântarea ţinută efesenilor spunea: „Voi înşivă ştiţi că pen¬tru trebuinţele mele şi ale celor ce sunt cu mine au slujit aces¬tea”. Fiind mare în dragoste, care e capul virtuţilor, era mai arzător decât flacăra. Şi cum fierul care cade în foc ajunge cu totul foc, tot astfel şi Pavel, aprins fiind de focul dragostei, ajunge în întregime dragoste.

Fiind ca un tată obştesc al întregii lumi, se purta ca un părinte trupesc; dar, mai bine spus, depăşea pe toţi părinţii prin grija lui şi de cele trupeşti, şi de cele sufleteşti.

Dădea pentru iubiţii lui copii: banii, cuvintele, sufletul, totul.

Din pricina asta numea dragostea plinire a legii, legătură a desăvârşirii, mamă a tuturor virtuţilor, început şi sfârşit ale virtuţii.

De aceea şi spunea: “Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată şi din cuget bun”; şi iarăşi: „Poruncile, să nu preacurveşti, să nu ucizi şi orice altă poruncă, se cuprind în acest cuvânt, adică să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Aşadar, pentru că dragostea este început şi sfârşit în toate bunătăţile, să urmăm pe Pavel şi în aceasta. Căci prin dragoste a ajuns Pavel ceea ce a ajuns. Să nu-mi vorbeşti de morţii pe care i-a înviat, nici de leproşii pe care i-a curăţit. Dumnezeu nu-ţi cere astfel de fapte. Dobândeşte dragostea lui Pavel, şi vei avea o cunună desăvârşită.

– Cine o spune?

– El, tatăl dragostei! El, care a pus dragostea mai presus de semne, mai presus de minuni, mai presus de altele mii şi mii. Pentru că o săvârşea în chip desăvârşit, de asta îi şi cunoştea temeinic tăria.

Prin dragoste a fost Pavel ceea ce a fost, şi nimic nu l-a făcut pe el aşa de vrednic ca puterea dragostei.

De aceea şi spunea: „Râvniţi harurile cele mai bune; dar vă arăt o cale încă şi mai înaltă”, adică dragostea, calea cea mai bună şi cea mai uşoară.

Pe această cale deci să umblăm şi noi neîncetat, ca să vedem şi pe Pavel, dar, mai bine spus, pe Stăpânul lui Pavel, şi să dobândim cununile cele nestricăcioase, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s