75. Ce-mi sunt mie şi ţie bunurile acestei lumi?

Când vedeţi pe un bogat, gândiţi-vă la unul mai bogat ca el – şi veţi vedea că el şi voi sunteţi totuna. Apoi, priviţi pe unul mai sărac decât voi, cugetaţi la toţi cei care s-au culcat înfometaţi, la cei care şi-au pierdut tot avutul, la cei care zac în închisoare, şi-şi cheamă necontenit moartea.

Şi nici sărăcia nu-i aceea care zămisleşte tristeţea, după cum nici bogăţia, bucuria. Strângătorul de gunoaie suferă şi geme fiindcă-i legat de o îndeletnicire, care-i pare ticăloasă şi ruşinoasă. De-l veţi dezrobi de ea şi de-1 veţi face să aibă ce-i trebuie, în îndestulare şi în toată siguranţa, el va suferi din nou că nu are încă mai mult peste nevoile lui. De-i daţi încă, el de două ori mai mult va vrea şi, neavând, nu va geme mai puţin ca înainte. Daţi-i de trei ori, de patru ori mai mult, el se va jelui că nu are nici o părtâşie la treburile obşteşti. Daţi-i această părtăşie, el se va socoti nefericit că nu-i în rândurile celor dintâi ale celor ce se îndeletnicesc cu aceasta. De va căpăta această învrednicire, se va plânge că nu-i el care conduce. De va conduce, se va jelui că nu conduce întreg poporul. Când va conduce întreg poporul, că nu conduce mai multe popoare. Iar când va conduce mai multe popoare, că nu le conduce pe toate. Păşind astfel până la nesfârşire, cugetul nu-i va îngădui să guste nici o bucurie. Vedeţi în felul acesta că urcând pe tron împărătesc pe un om de rând, pe un cerşetor, nu ucideţi deloc tristeţea din el, de nu-i veţi fi îndreptat mai înainte duhul lui doritor să aibă necontenit mai mult.

Vă voi arăta acum că, dimpotrivă, de veţi coborî pe cel înţelept de la locul cel mai înalt la cel mai de jos, nu veţi putea să-l aruncaţi în descurajare şi în mâhnire. Să coborâm, de vreţi, scara pe care am urcat-o adineaori. Să răsturnăm în gând pe înaltul dregător de pe jilţul lui şi să-l despuiem de învrednicirea ce i s-a încredinţat. Dacă va ţine socoteală de cele ce-i vom spune, el nu va afla în sine nici o mâhnire, căci nu va cugeta la aceea ce i-a fost luat, ci la aceea ce-i rămâne, la bine-meritata slăvire pentru felul cum şi-a împlinit sarcina. De-i veţi lua şi aceasta, el se va gândi la acei care niciodată n-au avut asemenea înalte însărcinări – şi această bogăţie îi va fi lui deajuns ca să-i dea o mângâiere deplină. Coborâţi-l şi din acest loc, el va cugeta la cei ce trăiesc în nevoie. Luaţi-i şi aceasta – şi lăsaţi-i numai ceea ce e trebuitor să trăiască, el va cugeta la cei care nu au nici chiar atât, dar luptă neîncetat cu foamea sau zac în temniţă. Trimiteţi-l în această tristă locuinţă, el îşi va aduce aminte de cei sfâşiaţi de boli fără leac, de dureri fără tămăduire, şi se va simţi într-o prea bună stare.

Adunătorul de gunoaie ajuns împărat, nu va gusta pacea sufletului; înţeleptul, chiar în închisoare, nu se va mâhni… Să avem aceste gânduri în duh – şi să purtăm privirile totdeauna spre cei mai de jos…

77. Nu vom posti cu prisosinţă,de nu ne vom feri de tot păcatul

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.

De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru.

Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o privelişte îngăduită de Lege şi fară greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite.

Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.

A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. „Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.

La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârşirile noastre, dacă ne-am spălat de greşeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit.

Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: „Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: „E aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat”.

Ceea ce foloseşte negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belşug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârşim, fară să ne gândim la nimic şi cum o fi.

Dacă postul ne este abţinerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut şi postul. Dar de ne vom abţine de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – şi înainte de împărăţia cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.